Camera Deputaților și Senatul au respins, marți, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru și 7 abțineri. Ca să fi trecut moțiunea erau necesare 233 de voturi.
Camera Deputaților și Senatul au respins, marți, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru și 7 abțineri, potrivit unor surse politice. Ca să fi trecut moțiunea erau necesare 233 de voturi.
La o numărătoare reluată au fost exprimate 200 voturi „pentru”, 7 „împotriva” și 3 abțineri.
Prin urmare, din numărul total de parlamentari care este 465, au fost prezenți 350. Au fost exprimate 210 voturi dintre care voturi pentru 200, voturi contra 7, abțineri 3.
Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.
Ludovic Orban declara, joia trecută, că opoziția are asigurate 215 voturi la moțiunea de cenzură.
În cadrul dezbaterilor moțiunii de cenzură premierul Viorica Dăncilă a declarat că opoziția nu își dorește cu adevărat să vină la guvernare, precizând că partidele care susțin moțiunea de cenzură sunt „Alianța Austerității”. Premierul a adăugat că opoziția nu are idei sau program de guvernare, ci doar „mistifică adevărul”.
De asemenea, șeful Executivului le-a recomandat partidelor din opoziție să pună moțiunea într-un plic și s-o trimită direct la președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.
Ea a mai spus că că datoria publică a României nu a crescut, așa cum admite Opoziția. Premierul a afirmat că în realitate datoria publică a țării a scăzut de la 37.3% din PIB la 34.9% din PIB.